smartbabyfilip

curiozităţile şi strădaniile unei mame în secolul XXI

Scaunul de maşină – accesoriu sau necesitate?

Era atât de mic încât îmi încăpea într-o palmă și tot universul se reducea la acea ființă plăpândă și vulnerabilă. Nu a venit cu un manual de instrucţiuni, ci cu un val de iubire ce a antrenat toată această lume în jurul lui ca într-o spirală ce urcă şi continuă să urce şi să crească pentru că asta e ceea ce merită orice suflet binecuvântat trimis de Dumnezeu.

L-am primit fericiţi şi recunoscători că ii suntem părinţi şi i-am promis că tot ce ne este dat de Sus: putere, cunoaştere, sănătate şi iubire, pe toate le vom folosi înspre binele si împlinirea lui ca OM, fără să ne limităm la ceea ce avem, stim sau putem. A-i fi părinţi lui S nu o considerăm ca fiind o datorie, ci o menire pentru care nu am fost niciodată pe deplin pregătiţi si pe care ne-o vom asuma, așa imperfecți cum suntem creați.

În ziua în care am părăsit maternitatea, S a încăput  într-un coșulet de mână ce a stat lăngă mine tot drumul pentru că nașterea naturală îmi lăsase urme dureroase pe trup şi nu aş fi putut să-l ţin bine în braţe. Căutasem încă din timpul sarcinii un scaun de maşină adecvat nou-născuţilor. Din oferta vastă de scaune pentru vârste foarte mici, tip „scoică”, aveam senzaţia că nimic nu e potrivit pentru spatele lui fragil. Nici cunoscuţii nu m-au putut ajuta cu un sfat pentru că niciunul nu avusese aşa ceva încă din primele luni ale juniorilor.  Astfel că am decis să nu investesc într-un scaun pe care nu-l voi folosi decât de vreo două-trei ori. Avantajul de a sta la casă cu o grădină generoasă în jur m-a scutit de ieșiri cu mașina în parc, singurele noastre drumuri în oraș fiind determinate de vizitele medicale periodice. Aveam acasă tot ce îmi trebuia să nu fiu nevoită să ies cu cel mic în mașină: iarbă, aer mai curat ca în oraș, vizitele celor dragi atât cât trebuia, soare și lapte de la țiți din plin.

Cu un bebeluș, timpul se dilată într-atât încât poți să-i observi părul cum crește, să-i simți aproape fiecare sută de grame pusă pe ici, pe colo, să vezi cum se schimbă și cum crește tot mai mult de la lună la lună. Acel coș în care îl scoteam afară în balansoar  devenea tot mai mic, până când am luat decizia sa trecem la faza următoare: un scaun de mașină special pentru greutate mică.

A urmat o documentare ca pentru un examen în ceea ce privește categoriile de scaune, care sunt ultimele fițe și inovații în materie de securitate. Magazinele online cu produse pentru bebeluși și copii sunt extrem de bine acoperite în acest domeniu, cum ar fi Babyplus.ro de unde si cel mai pretenţios părinte are ce alege.

O sinteză a informațiilor de bază utile unui părinte când caută un astfel de scaun ar fi aici, unde am scris un articol pe această temă.

Scoica pe care am achiziționat-o până la urmă dintr-un magazin din oraș (pentru ca una vezi în fotografie si cu totul altfel e realitatea cand îl testezi în maşină, cu tot cu „beneficiar”)  şi-a făcut treaba minunat timp de aproximativ 7 luni, până pe la vreo 9 luni ale lui S pentru că Micul nostru Prinț creștea într-o lună cât alții în două și ajunseseră să-i iasă piciorușele și să se împingă în spătarul banchetei de lung ce era. Următoarea achiziție a fost un scaun în toată regula, un scaun care îşi merită fiecare bănuț: un scaun Cybex Isis cu sistem Isofix. 

Avantajele acestui scaun sunt multe. Primul ar fi acela că perna din față se comportă asemeni unui airbag pentru pasageri care absoarbe mult mai eficient șocurile cauzate de un impact frontal al mașinii în comparație cu centura clasică în 5 puncte, în formă de Y a scaunelor obișnuite. Apoi, centura mașinii este cea care fixează perna și elimină riscul de a fi deschisa de copil din greșeală, acesta neputând ajunge la butonul  de deschidere. Statisticile sumbre care stau la baza acestei inovații dovedesc că există un risc major de fracturi la nivelul vertebrelor cervicale ale copilului  in caz de impact atunci cand este securizat cu centura clasică în 5 puncte.

Această pernă poate fi apoi scoasă când copilul ajunge la greutatea de cel putin 15 kg, prinderea lui efectuându-se cu centura maşinii trecută prin punctele indicate de producător.  Spătarul se ajustează şi el în adâncime (culisează pe banchetă pentru o poziție confortabilă în timpul somnului) şi înălţime (pe măsura ce copilul creşte) şi poate fi îndepărtat pentru a-l adapta copiilor mai mari, transformându-se într-un înălțător cu suport pentru mâini.  Se instalează şi dezinstalează extrem de uşor de pe sistemul Isofix al maşinii.

Astfel, acest scaun face parte din categoria mixtă pentru copii cu greutatea între 9 şi 32 kg, adică de pe la 9 luni până la vârsta de aproximativ 12-13 ani. Deci, o investiţie bună pe termen lung. Preţul lui poate ar speria unii părinţi în primă instanţă, însă cred cu tărie că problema siguranţei copilului, mai ales într-o maşină, nu lasă loc de discuţii despre economii si rabat de la calitate. Argumentul meu pentru acest model a fost tehnologia nouă care a primit numeroase certificate şi premii privind  siguranta, tehnologie care, de altfel, e mereu în permanentă inovare.

Asadar, cu bebe-ştrumf bine aşezat în scăunel, cu plinul  de benzină făcut şi multă bună-dispoziţie la purtător, …the sky is the limit!

 

Anunțuri
Lasă un comentariu »

Follow my blog with Bloglovin

<a href=”http://www.bloglovin.com/blog/12161087/?claim=uubpce2mde3″>Follow my blog with Bloglovin</a>

Lasă un comentariu »

Primăvara – din pădure în sensory bin

Îmi trec atâtea idei de posturi bune prin cap uneori încât aproape tot ce fac împreună cu Ș sau orice subiect de discuție pe care îl abordez cu cineva cred că poate să genereze niște lucruri numai bune de spus mai departe. Dar cel mai mare inamic al meu din toate timpurile a fost chiar lipsa timpului sau mai bine zis nestăpânirea unor tehnici de prioritizare a nevoilor și dorințelor. Deși, dacă ar fi să o spun drept, necesitățile mele sunt cele ce țin de S, în primul rând, și de familie, în al doilea rând. Restul ajunge să lungească lista de așteptare de „lucruri de făcut cu prima ocazie când am ceva timp liber”.

În altă ordine de idei, am răscolit prin dosarul cu fotografii făcute cu diverse ocazii și mi-am adus aminte de o ieșire, de fapt de prima ieșire la plimbare prin împrejurimi cu S din această primăvară într-o zi însorită. Numai că planurile mele de a explora împreună dealurile din jurul satului s-au soldat cu o explorare de una singură la maximum 20 de metri de mașină.

Momentul în care am decis să-l instalez pe S în scăunelul lui de mașină coincidea cu ora lui de somn. Astfel că, după nici un kilometru parcurs din fața porții până la șoseaua națională, în mașină se așternuse o liniște ciudată. Întrebările și provocările mele la discuție cu S așteptau un răspuns care nu mai venea. Am decis că nu trebuie ratată ocazia asta și am profitat de ziua aceea însorită de sfârșit de martie. L-am lăsat pe pitic să-și facă somnul de frumusețe, iar eu m-am avântat pe un drum asfaltat ce străbate vreo trei sate și un deal împădurit cu foioase ca o linie șerpuită.

Cu cel mic adormit în spate am profitat și am oprit de câte ori am crezut că găsesc ceva frumos ochiului și sufletului și m-am încărcat cu soare, vitamina D și energie. Cu geamul ușor lăsat cât să îi mângâie razele și mânuțele ștrumfului meu și ciripitul păsărelelor să îi îndulcească somnul, m-am apucat de cules tot ce credeam că le va face plăcere mânuțelor pomenite mai sus să strângă, să „bosolească”, să exploreze noi senzații. Așa am reușit să îi încropesc un sensory bin cu temă forestieră, cu elemente naturale, locale, impregnate cu energia locurilor unde s-a născut S: mușchi de pământ, jir, ghinde, frunze uscate de stejar, floricele de primăvară, crenguțe înmugurite, ba chiar și o gărgăriță prinsesem dar și-a luat zborul cu prima ocazie când s-a văzut liberă. Bravo ei! O supraviețuitoare!

Această prezentare necesită JavaScript.

 

Lasă un comentariu »

Ivy & mommy

on a journey...

Cărti gratuite în format PDF

Descarca gratuit in PC sau tableta cele mai bune carti electronice pdf

Camelia - Nicorina Edu

Profesor pentru învăţământul primar

Idei pentru mămici şi copii

Idei creative pentru timpul liber, reţete culinare, sfaturi practice

Mămica Activă

Echilibru între pasiunile profesionale și viața de mamă

Arome de poveste

curiozităţile şi strădaniile unei mame în secolul XXI

The WordPress.com Blog

The latest news on WordPress.com and the WordPress community.

time4splash

Handmade, tutoriale, unicat, interviuri, sfaturi

Lucy Visinescu's Blog

Informatii si sfaturi despre dinti si nu numai

Fara sa stie, ingeri...

Unii au gazduit, fara sa stie, pe ingeri (Evrei 13:2)

TAG Toys

Stimulating Intelligence During the First Years of Life

Aventuri în Ouzoland (Miorițaland)

După opt ani de trai și viață pe malul mării, m-am întors la Timișoara. Am plecat 1, am venit 3.

ursuleți năzdrăvani

frânturi din viață

Copilăria noastră frumoasă / Our Beautiful Childhood

curiozităţile şi strădaniile unei mame în secolul XXI

Lilutesa

curiozităţile şi strădaniile unei mame în secolul XXI

Cristian Lisandru

festina lente - prin(tre) cuvinte, gânduri, mirări...

TED Blog

The TED Blog shares interesting news about TED, TED Talks video, the TED Prize and more.

doua fete cucuiete

cum ne petrecem timpul

Blogul Mamei (Începătoare)

Pășiți în lumea plină de culori a copilăriei

Lecturi si Arome

retete simple pentru oameni simpli

Claudette Bazar

de toate, amestecate

Regina Buburuza

E bine sa lasi in urma ta si altceva in afara de un schelet. Chiar si un pamflet.

Caiet pentru şcoala de...acasă

Joacă, şcoală şi terapie...acasă

%d blogeri au apreciat asta: