smartbabyfilip

curiozităţile şi strădaniile unei mame în secolul XXI

Petiţie pentru recunoaşterea meseriei de „consultant în alăptare”

WHO_breastfeeding_graphic_series_mum

„In Romania, rata alaptarii exclusive pana la varsta de 6 luni este dramatica (12,6%), in conditiile in care 98% dintre femei sunt capabile sa o faca. Ajuta-ne sa facem ca alaptarea sa fie posibila pentru toate mamele. Copiii nostri o merita. E nevoie de educatie, suport si ajutor de specialitate, iar Consultantul in Alaptare Certificat International (IBCLC ) este persoana calificata in prevenirea si rezolvarea problemelor de alaptare.

Semneaza aceasta petitie pentru ca meseria de consultant certificat in alaptare sa fie recunoscuta si in tara noastra. Doar impreuna putem reusi!”

Semneaă această petiţie:

http://www.petitieonline.net/petitie/alapteaza_romania_e_dreptul_nostru_-p07352149.html

WHO_breastfeeding_graphic_series_dad

Foto credit: http://www.who.int/mediacentre/events/meetings/2013/world_breastfeeding_week/en/

Anunțuri
Lasă un comentariu »

De ce mai alăptez după un an şi 8 luni?

Asta este întrebarea pe care şi-o pun cele mai multe mămici sau femei cu care mai vorbesc. Eu am încetat să mă gândesc pentru că e suficient să văd că asta îi face bine lui Ş. Am primit atâtea reproşuri şi atâtea comentarii, chiar de la cele mai apropiate femei din familia mea, cu toate că, culmea, bărbaţii, soţii lor şi al meu, erau cei care mă susţineau! Observ asta din ce în ce mai mult pe grupul de mămici deja celebru de pe Facebook. Şi trebuie să spun că mă bucur enorm să văd că instinctul patern reuşeşte să readucă echilibrul în viaţa mamelor şi a bebeluşilor lor.

Provocarea de a mă face să conştientizez motivele pentru care şi astăzi, la 20 de luni aproape de la naşterea lui Ş continui să alăptez a fost articolul publicat de mămicile de pe blogul Alăptează!.

Subiectul acesta mi-a uscat ochii şi mi-a tocit unghiile înainte de a naşte pentru că aveam impresia că de aici porneşte totul. Poveştile înfricoşatoare cu ragade, colici şi biberoane umplute şi încălzite în miez de noapte mi-au pus capac şi mi-am jurat că voi face tot ce-mi stă în putinţă să nu ajung aici.

Dar să nu mă indepărtez de scopul iniţial. De ce? Păi…

…pentru că nu am putut rezista ceda căutărilor lui S de a ajunge la sânul meu. Acum este ştrengar şi ştie să ceară „aţiţi” (alt ţiţi) şi-mi arată degeţelul lui arătător ridicat, adică „upi” (un pic). Cât să se simtă bine, să mă simtă aproape, să ne reconectăm unul la celălalt.

…pentru că, orice-ar spune doamnele de modă veche, laptele matern nu are cum să fie dintr-o dată prost după ce un an a fost esenţial. Am scris într-un post mai vechi despre calităţi şi avantaje ale alăptării. Nu mai este suficient cât să acopere necesarul nutriţional pentru câteva ore al unui copil aflat în plină creştere, dar continuă să furnizeze anticorpi atât de necesari imunităţii. Mă întreb cum de fiecare fată când mă caută câte o răceală de se lasă cu nas înfundat şi strănuturi de sar toate de pe mine, el nu are nimic? Şi nu stau cu masca pe nas! Şi apoi, de ce ar fi mai bun laptele altei specii decât al meu??

…pentru că nu ştim alt mod de a adormi în 10 minute. Îmi este atât de uşor să îl adorm la prânz şi seara, încât uneori parcă ar fi alergat 20 de kilometri, aşa de repede pică.

…pentru că, da, îmi este comod. Mi-e atât de simplu să îl iau pe braţe şi să-l liniştesc dacă îl se loveşte sau e agitat, dacă mâncarea nu e gata şi durează până ne aşezăm toţi la masă. Laptele matern conţine endorfine care îl calmează pe micuţ şi îi atenuează orice durere.

…pentru că e atât de altruist încât si Mickey şi girafa au păpat ţiţi de la mami. Când mănâncă ceva, trebuie să gustăm toţi, mami, tati, buni şi toate animăluţele din cameră.

…pentru că nu ştiu cum să-l înţarc şi mi-ar fi greu să-l văd chinuindu-se şi căutându-mă.

…pentru că aşa am slăbit mai uşor, fără diete plictisitoare. Greutatea mea e mai mică decât cea dinainte de sarcină.

…pentru că e „environment friendly” să alăptez, să nu consum curent, detergent şi să nu irosesc ambalaje de cutii de lapte praf când laptele meu e steril, complet şi disponibil la orice oră din zi şi din noapte. Co-sleep-uim de la 6 luni. Şi e atâââât de bine! Nu vreau să-mi amintesc de nopţile din primele luni când mă ridicam din pat şi stăteam la marginea lui să-l hrănesc şi apoi mă chinuiam să-l pun la loc fără să-l trezesc. Şi asta şi din oră în oră, când trecea prin puseurile de creştere. Acum nu ne mai trezim decât o dată, maxim de două ori, dar e suficient să tragă de câteva ori şi adoarme la loc.

…pentru că nu ştiu ce-aş fi făcut când am trecut prin acel episod oribil de diaree, de nu am ştiut ce să-i mai dau de mâncare şi orice ingera ajungea imediat pe partea cealaltă. Deşi am avut recomandări şi certuri că nu ar trebui să-l alăptez căci laptele meu „nu era bun”. Iarăşi dragul meu meu soţ a avut încredere în mine şi m-a încurajat în decizia mea de a continua cu alăptarea, altfel aş fi ajuns cu cel mic în perfuzii direct la spital.

…pentru că nu a avut niciodată nici un fel de alergie, reacţie secundară la ceva, bronşită sau tuse. O singură noapte de febră şi atât, în toată existenţa lui.

Asta e tot ce ştiu, tot ce-mi trebuie să ştiu. Nu-mi trebuie cifre, statistici şi alte descoperiri de ultimă oră ca să îmi argumentez alegerile. Sunt singura femeie din familia mea care a alăptat până la această vârstă şi încă o vom mai face până când va decide el. Urmează să intre la creşă. Se va obişnui, am încredere, cu lipsa mea. Îi plce prezenţa altor copii prin preajmă. Probabil vom rămâne cu laptele de seară şi de dimineaţa, cine ştie? Probabil se va autoînţărca mai repede decât mă aştept. Va fi alegerea lui. Va fi prima lui decizie importantă. Rolul meu este să fiu alături de el atunci când are nevoie de mine.

Acum am aflat că în Emirate a fost înaintată o lege prin care alăptatrea naturală e obligatorie până la doi ani. Nu cred că se pune problema unei obligaţii din punct de vedere legal, ci una morală. Până la urmă, este o alegere. Şi fiecare mamă trebuie respectată pentru deciziile ei. Nu am criticat şi nici nu am sărit să judec pe nimeni care a făcut altfel decât mine. Nu deţin adevărul absolut şi nici nu sunt perfectă. Tot ceea ce fac, fac în cunoştinţă de cauză, perfect constientă de consecinţe şi motivele sunt mereu personale, niciodată ca urmare a vreunei presiuni sau critici răutăcioase.

7 Comentarii »

Saptamana mondiala a alaptarii la san

In fiecare an, intre 1 si 7 august, se organizeaza Saptamana mondiala a alaptarii, la initiativa World Alliance of Breastfeeding Action, o retea internationala de organisme ce lucreaza impreuna cu Organizatia Mondiala a Sanatatii si UNICEF pentru promovarea alaptatului la san.
Organizatia Mondiala a Sanatatii si UNICEF recomanda alaptarea exclusiva (fara apa, sucuri, ceaiuri sau lapte formula) pana la sase luni de viata si apoi continuarea alaptarii in paralel cu alte alimente pana la varsta de doi ani.
Ziua alaptarii a fost celebrata pentru prima data in Marea Britanie, Franta, Spania si China (1992), iar in prezent evenimentul se desfasoara in peste 170 de tari, timp de o saptamana, pentru a incuraja alaptarea si pentru a imbunatati starea de sanatate a bebelusilor din toata lumea.

Nu puteam sa las acest eveniment sa treaca nemarcat, mai ales ca el face parte din viata noastra de aproximativ un an si doua luni si dorim, atat eu, cat mai ales S. sa il mentinem pana la cel putin doi ani, asta daca Doamne-Doamne ne ajuta. Nu vreau sa intru in detaliile despre beneficiile alaptarii pentru ca am scris cateva randuri despre acest vast subiect aici.

Cred ca alaptarea la san ne-a apropiat cel mai mult, pe mine si pe fiul meu. Totul a inceput cu mari emotii, cum era de asteptat pentru o mamica tanara, dar cu buna indrumare a asistentei de la neonato de la Maternitatea „Elena Cuza”, Iasi.  E drept ca nu a fost atasat din prima clipa, acest lucru datorandu-se „lucrarilor de reparatie” de la nivelul perineului cauzate de rupturile de rigoare, lucrari care au durat doua ore aproape (!!!) Cu toate ca mi-as fi putut tine foarte bine puiul la san si in acele conditii. Insa, imediat cum am ajuns in camera de recuperare, S. a gustat pentru prima oara din lapticul de la mami, cu ochisorii inchisi, dar cu simturile ascutite, in cautare de ceea ce pierduse: mirosul si caldura din lumea lui. Mi-aduc aminte ca mititelul avea gurita asa mica incat nici nu putea sa cuprinda sfarcul ce parea imens. A trebuit sa il ajut sa-l prinda ca sa-l poata  molfai in voie.

Apoi, timp de trei zile am stat in saloane separate, tanjind unul dupa celalalt, ca acestea erau conditiile. Ba mai mult, programul de alaptare la fiecare trei ore mi se parea un abuz imens pentru ca vroiam sa il tin mereu la san, in brate. Jumatatea de ora pe care o aveam la dispozitie pentru a-l alapta o savuram cu atata lacomie, de parca imi faceam rezerve de emotii si stari, imagini si trairi pentru celelalte trei ore de asteptare, de invartit in salon si pe coridor, de umplut timpul cu alte lucruri decat ceea ce era mai important. Am primit sfaturi inainte de a naste sa profit la maximum de aceste momente caci vor fi singurele clipe de odihna si de singuratate. Niciodata nu am simtit ca as fi fost impovarata de prezenta si nevoia lui S. de a sta la san.

Din cauza icterului dezvoltat in a treia zi, in loc sa plecam acasa, am mai ramas o noapte la maternitate, noapte in care am fost mutati impreuna intr-un alt salon. Cu un ochi pe ceas (pentru ca avea program de ultraviolete) si cu altul la bucatica mea de suflet, m-am simtit oarecum eliberata pentru ca puteam sa-l pun la san si sa il las sa adoarma in voie, fara ca cineva sa ne intrerupa acele clipe intime si magice. Le-am savurat ca un insetat care se regasea acum in fata unui rau cu apa limpede si rece.

Ajunsi acasa, ne-a luat putin timp, mie si sotului, sa ne obisnuim cu mica prezenta din camera noastra. Trezitul din aproape doua in doua ore in primele doua luni, uneori si mai des, si absenta colicilor nu m-au facut sa simt aceasta perioada dificila. Da, am fost foarte norocoasa si pentru asta, de cate ori il alaptam pe S., ii multumeam lui Dumnezeu ca pot sa ii dau copilului meu tot ce e mai bun pe lume: lapte matern si multa iubire.

Trebuie sa recunosc ca nu totul a fost lapte si miere: pe la trei luni, a inceput sa se agite teribil la san, mai ales la cel stang, pe care l-a devorat mai mult in maternitate din cauza pozitiei mele pe scaun (epiziotomia nu ma lasa sa-mi gasesc o pozitie ideala). Nu reusea, ziceam eu, sa faca fata debitului, in comparatie cu cel drept care abia curgea. Frustrarea si nervii erau doua prezente aproape permanente pentru noi doi si nu stiu cum am depasit si momentul acesta. Pur si simplu i-am dat inainte, cu plansetele si incapatanarea de rigoare. Mai tarziu am inteles ca era clasicul puseu de crestere, care revine la 6 si la 9 luni.

Apoi, pe la 6 luni, sanul drept mi-a facut o neplacuta surpriza: inflamatie, vecina cu mastita. Antibioticele si masajul, dar mai ales suptul inversunat al lui S. m-au scos din incurcatura. Ne-am facut unul altuia numeroase si semnificative servicii prin intermediul acestui proces minunat.

Iesirile noastre in oras erau punctate de inevitabilele alaptari in public. Asa am ajuns sa alaptez in parc, la terasa, la birou (in timpul vizitelor la colegele de serviciu), in masina, prin parcari… nici nu mai stiu. Aproape toate pozitiile de alaptare au fost exersate, incercate si cernute, pana cand gurita si stomacelul puiului au fost satisfacute.

In afara de un sigur puseu de febra avut la 6 luni si un  nasuc infundat pe la 7 luni,  in rest, cele 14 luni de pana acum au trecut fara raceli, infectii sau alte neplaceri.

Acum, ne tinem imbratisati si papam laptic, in timp ce butonam celalalt san si incercam sa pronuntam „tzitzi”. Nu ne iese docamdata decat un „tiiiii” prelung, dar presarat cu un zambet de incantare pentru ca nimic nu ne face mai fericiti decat lapticul dulce si pielea moale si calda de la tzitzi lui mami.

Nu am timp pentru mine decat atunci cand puiul meu doarme, pentru ca in rest, prezenta mea e solicitata destul de des si acum. Nu suntem inca independenti, practicam co-sleepingul cu succes ( cu o trezire-doua pe noapte), iar semne de intarcare nu se intrevad la orizont, asadar, presimt ca ne prinde a doua aniversare si noi inca vom mai „tzitzili” intr-o veselie. Dar asta nu e o problema, ci dimpotriva, pentru ca stiu, sunt constienta si informata ca laptele meu si nu cel al altor specii, sau obtinut artificial, este cel mai potrivit pentru copilul meu, atat din punct de vedere nutritiv, cat mai ales psiho-emotional.

Mi-am depasit multe complexe, mi-am inlaturat multe angoase si mi-am linistit sufletul si mintea ascultandu-mi instinctul, cand alte voci imi spuneau ca trebuie sa-i dau ceai sau apa, cand el nu avea nici cinci luni, ca trebuie sa il alaptez dupa program, desi el plangea ca ii e foame, ca trebuie sa il masor inainte si dupa alaptare ca sa vad cat a mancat, ca trebuie sa doarma singur, de parca ar fi devenit adult peste noapte si trebuia sa isi castige independenta intr-un an, ca un san dezgolit cu un copil atasat nu inseamna pornografie si nici nesimtire, ci ascultarea si satisfacerea nevoilor unui bebelus, ca intarcarea nu se face cu forta daca nu ai motive foarte bine intemeiate.

Am acces la informatie, da, e adevarat. Asta m-a ajutat sa gasesc ratiunile stiintifice pentru care am ales sa fac ceea ce am facut. Insa, in prezent, sunt enorm de multe mame care nu stiu ce sa sa aleaga. Nu cred ca sunt de condamnat mamele care au ales laptele praf. Este optiunea lor, nu judec pe nimeni. Tocmai de aceea cred ca o astfel de saptamana a alaptarii la san, si orice ocazie de a aduce in atentie acest proces, trebuie exploatata. In spitale incep sa circule din ce in ce mai multe informatii despre beneficiile laptelui matern (stiu, inca mai exista si exemple negative), studiile recente scot la iveala noi si noi date minunate, grupurile de suport si organizatiile pro-alaptare sunt din ce in ce mai numeroase. Observ cu bucurie ca inimile si mintile mamelor se deschid, in ciuda unor atitudini greu de inteles a unor cadre medicale care, din contra, ar trebui sa insiste asupra beneficiilor si asupra continuarii alaptarii la san, in pofida greutatilor inerente. Acesta e un semnal ca lucrurile incep sa se miste in directia potrivita.

Multumesc lui Dumnezeu ca imi da sanatate sa-mi alaptez copilul, ca il tine si pe el sanantos si sa ne ajute si de-acum inainte ca pana acum, pana cand va crede El ca trebuie sa trecem la un alt nivel. Ma rog Lui sa le ajute tuturor mamelor si copilasilor lor, sa ii intareasca si sa le dea putere sa mearga mai departe, dincolo de toate incercarile vietii!

Multumesc mamicilor de pe grupul de sprijin de pe Facebook, „Alapteaza-ma, mami!”, o sursa inepuizabila de informatii si bucurii.

Ma inspira permanent:

http://alapteaza.wordpress.com/

http://www.worldbreastfeedingweek.org/

http://atasatlasanulmamei.blogspot.ro

http://www.laleche.org./

http://kellymom.com/?wref=bif

Lasă un comentariu »

Ivy & mommy

on a journey...

Cărti gratuite în format PDF

Descarca gratuit in PC sau tableta cele mai bune carti electronice pdf

Camelia - Nicorina Edu

Profesor pentru învăţământul primar

Idei pentru mămici şi copii

Idei creative pentru timpul liber, reţete culinare, sfaturi practice

Mămica Activă

Echilibru între pasiunile profesionale și viața de mamă

Arome de poveste

curiozităţile şi strădaniile unei mame în secolul XXI

The WordPress.com Blog

The latest news on WordPress.com and the WordPress community.

time4splash

Handmade, tutoriale, unicat, interviuri, sfaturi

Lucy Visinescu's Blog

Informatii si sfaturi despre dinti si nu numai

Fara sa stie, ingeri...

Unii au gazduit, fara sa stie, pe ingeri (Evrei 13:2)

TAG Toys

Stimulating Intelligence During the First Years of Life

Aventuri în Ouzoland (Miorițaland)

După opt ani de trai și viață pe malul mării, m-am întors la Timișoara. Am plecat 1, am venit 3.

ursuleți năzdrăvani

frânturi din viață

Copilăria noastră frumoasă / Our Beautiful Childhood

curiozităţile şi strădaniile unei mame în secolul XXI

Lilutesa

curiozităţile şi strădaniile unei mame în secolul XXI

Cristian Lisandru

festina lente - prin(tre) cuvinte, gânduri, mirări...

TED Blog

The TED Blog shares interesting news about TED, TED Talks video, the TED Prize and more.

doua fete cucuiete

cum ne petrecem timpul

Blogul Mamei (Începătoare)

Pășiți în lumea plină de culori a copilăriei

Lecturi si Arome

retete simple pentru oameni simpli

Claudette Bazar

de toate, amestecate

Regina Buburuza

E bine sa lasi in urma ta si altceva in afara de un schelet. Chiar si un pamflet.

Caiet pentru şcoala de...acasă

Joacă, şcoală şi terapie...acasă

%d blogeri au apreciat asta: