smartbabyfilip

curiozităţile şi strădaniile unei mame în secolul XXI

Fericirea și productivitatea la serviciu – cum, naiba, vine asta?

”Simplu”, zice un psiholog american, desigur. Unul care ține cursuri despre fericire la un internat renumit din New England.

El susține că doar 25 % dintre succesele de la serviciu sunt influențate de IQ, iar restul de 75% depind de nivelul de optimism (!!!), de susținere socială și de abilitatea de a vedea stresul ca pe o provocare, nu ca pe o amenințare.

În prezent, modul în care ne este inoculată ideea de succes ne poate duce la nefericire, și nu doar pe noi, ci și pe copiii noștri pentru că le predăm mai departe și lor această idee greșită cum că pentru a avea succes trebuie să muncim mai mult, iar dacă avem mai mult succes, suntem mai fericiți. Ia ghiciți! TOTAL GREȘIT!!! Ne subminăm singuri, ne subminăm propriul creier pentru că după fiecare succes ne ridicăm ștacheta tot mai sus, creându-ne, astfel, surse de frustrare.

Secretul, spune Shawn Achor, este să aplici o tehnică simplă de RECONFIGURARE A CREIERULUI. (Ce e mai frumos decât o nouă rețetă a fericirii!) Pesimiștii și cârcotașii pun pariu că nu au mai ajuns până la aceste rânduri. 🙂

  1. scrii în fiecare zi, timp de 21 de zile, 3 (TREI) lucruri pentru care ești recunoscător, de fiecare dată altceva.
  2. să ții un jurnal (eu zic că e ok să povestești, să rememorezi) despre o experiență pozitivă din ultimele 24 de ore.

3. meditația 

  1. să faci fapte bune la întâmplare.

Kumi, fotografia ta m-a inspirat. O dau mai departe, mulțumesc!

fericireSursa foto: http://www.pinterest.com/pin/60517188716528751/

Iar clipul TED, iată-l aici cu subtitrare în română, cum v-am obișnuit.

Anunțuri
2 Comentarii »

Iubeşte, orice-ar fi!

„Dragostea faţă de copiii tăi nu se compară cu nici un alt sentiment din lume, iar până nu ai copii, nu ştii cum este.”

Am primit de curând renumita carte a lui Alfie Kohn,”Parenting necondiţionat”, de care nu am reuşit să mă apuc din motive ce ţin mai degrabă de curajul de a accepta o nouă paradigmă a ceea ce înseamnă parenting. Tot despre acceptare este vorba şi în clipul TED de azi. Acceptare şi, mai mult decât atât, IUBIRE faţă de copiii tăi, orice şi,mai ales, oricum ar fi ei.

Când l-am născut pe Ş, cele mai mari temeri ale mele erau să nu fie bolnav sau infirm de ceva. E temerea oricărui părinte normal. Dar te-ai întrebat ce simte un părinte care are deja un copil „diferit”? Fie că este pitic, fie că este surd sau are sau trizomie, fie că este supradotat sau gay, mai târziu. Cum se schimbă valorile şi modul de a trăi, de a gândi, de a relaţiona al acelor părinţi, ca să nu mai spunem despre copii.

Un clip care pune într-o lumină diferită iubirea necondiţionată a părinţilor faţă de copii „un pic altfel”.

Lasă un comentariu »

Orice puști are nevoie de un campion – un TED pe săptămână

Prima pâine câștigată din munca mea a fost obținută din salariul de profesor. Profesor de limbă franceză, suplinitor ca aproape orice proaspăt absolvent de facultate, într-o școală din ”buricul târgului”. Dacă puneai pe cineva să îți arate centrul orașului, centrul geografic, nimereai fix in punctul acela. Dacă o luai la pas până in acel punct, treceai pe lângă niște sedii opulente de bănci, apoi o luai la stânga pe lângă un centru stomatologic cu trei etaje si ferestre mari și fumurii, pe o stradă cu nume de de general român din timpul Războiului de Independență, presărată ici și colo cu câteva căsuțe cu etaj și termopane (!). După vreo 3-400 de metri, casele se micșorau, deveneau mai mici, mai inghesuite, mai afumate și mai aplecate. La capătul străzii cu nume de general se ivea acea școală, cu un singur nivel, un singur corp, cu ferestre înalte si uși de lemn. Pe acoperișul școlii străjuiau niște coșuri de fum. De fiecare dată când mergeam la școală aveam impresia că într-un sfert de oră, cât parcurgeam drumul de la stație până la școală, pe jos, mă intorceam cu vreo 40 de ani în urmă, mai ales iarna, când sobele fumegau și plecam acasă cu mirosul de cărbune ars ușor impregnat în haine.

Dar școala asta avea ceva special. Copiii înscriși veneau din cele mai diverse pături sociale și etnice: români și rromi, rromi mai instăriți și rromi mai nevoiași, familii mai unite și familii mai destrămate și chinuite, copii cu toții, copii cu nevoi speciale, copii speciali, dotați, copii cu dosar penal sau nu, copii care văzuseră deja Turnul Eiffel sau Capitolium-ul, dar cu mâna întinsă, copii care pe mine, ca dascăl, m-au scuturat de toate prejudecățile și de toate lecțiile de pedagogie și de psihologie a elevilor și mi-au creat propriul sistem de valori, mi-au reașezat principiile didactice și m-au învățat multe lecții de viață.

Când intri într-o astfel de școală, trebuie să te ștergi pe picioare la intrare și pe creier de orice ți se spune în facultate despre pedagogie. Aici intram în primul rând ca om, ca prieten, ca și confident și apoi ca profesor, pentru că nevoile acestor copiii, cu rezervoarele de iubire pe uscat, aveau nevoie de un om mai mare care să le vorbească pe limba lor, de cineva care să le dea și lor dreptate și să știe să țină tonul coborât când cei mai mulți dascăli  l-ar fi ridicat. Eu nu am știut să o fac. Manualele de pedagogie, cursurile de psihologie și experiența mea de elev și apoi de studentă nu m-au învățat aceste secrete. Sistemul m-a aruncat în marea asta de probleme cu o vestă de salvare spartă. Un an de zile am ieșit din acea școală spunându-mi că aceștia nu sunt copii normali. Un an de zile plângeam acasă întrebându-mă unde greșesc, de ce nu funcționează tot ceea ce am învățat.

Anul următor l-am luat de la zero. Am șters cu buretele toată logica și tot raționalismul acumulat, am aruncat la gunoi orice resentiment față de sărmanii aceia. Am inchis gura și am deschis urechile inimii. I-am lăsat pe ei să vorbească. Și când au inceput să vorbească nu s-au mai oprit. Nu îti ajung urechile și orele să asculți poveștile lor când ai o programă și o planificare pentru care ai semnat în condică. Dar, cu greu, am reușit să înțeleg  că ei aveau nevoie de o ureche, de un umăr, de cineva să îi creadă și să ia așa cum sunt: niște copii cu rezervele de iubire și înțelegere golite pentru că problemele părinților lor erau și problemele lor. Cum să reacționezi în situația în care îți întrebi elevul a doua zi de ce a lipsit și el își răspunde că nu a avut cu ce se încălța și a fost rândul celuilalt frate sau a celeilalte surori să ia perechea de încălțăminte pe care o au la comun??? Cum să reacționezi când doi elevi se bat pentru că unul a primit mai mulți bani de pachet și și-a cumpărat o pungă cu snacks-uri în care celălalt și-a înfundat mâna cu poftă și ciudă?

Cum să faci acești copii să se simtă speciali fără să se simtă umiliți în comparație cu ceilalți? Pentru că diferențele și discriminările erau la ordinea zilei chiar între ei, fără ca cineva din exterior să intervină. Un ”pletos” e inferior unui ”aurar” sau ”căldărar”. Un ”căldărar” e inferior unui ” aurar” sau ”argintar”. Lecții de viață cum am primit în această școală nu cred că aș fi primit nici într-o școală de țară.

Cadrele didactice se schimbau aici în fiecare vară. Eu am stat trei ani. Știi cum stau babele la poartă și se holbează când prin fața porții trece câte un străin? Așa eram și noi, dascălii care prinseserăm un pic de rădăcini, măncaserăm destulă pâine ”nesărată”, cum spuneam atunci, în acea școală, și vedeam câte o ”prospătură” intrând cu propriile valori și așteptări și ieșind cu tot ”radarul” dereglat. Ne revedeam pe noi la început.

Copiii au nevoie să fie ascultați, să fie mângâiați. Pune mâna pe creștetul unui copil care a uitat de apă și săpun de câteva zile bune, un copil pentru care singurele atingeri părintești sunt palmele sau  picioarele și observă cum se ferește de tine crezând că vei face la fel, observă cum i se umplu ochii de mirare și nedumerire, neînțelegând ce îi faci. Din acel moment e al tău, poți să faci ce vrei cu el, ai devenit dumnezeul lui. Aici e punctul cel mai alunecos: cum faci să nu-l dezamăgești, să-l înțelegi, să-l asculți fără să-l faci dependent de tine, fără să te erijezi ca părinte?

Ce e un dascăl? Un părinte surogat sau un formator de spirite? Un gardian, un funcționar sau un îndrumător? Un transmițător de  informații sau un transformator de valori și caractere?

Rita Pierson mi-a readus la suprafață aceste amintiri. Ce fel de dascăl vrei pentru copilul tău?

clip TED cu subtitrare în limba română:

http://new.ted.com/talks/rita_pierson_every_kid_needs_a_champion

3 Comentarii »

Ivy & mommy

on a journey...

Cărti gratuite în format PDF

Descarca gratuit in PC sau tableta cele mai bune carti electronice pdf

Camelia - Nicorina Edu

Profesor pentru învăţământul primar

Idei pentru mămici şi copii

Idei creative pentru timpul liber, reţete culinare, sfaturi practice

Mămica Activă

Echilibru între pasiunile profesionale și viața de mamă

Arome de poveste

curiozităţile şi strădaniile unei mame în secolul XXI

The WordPress.com Blog

The latest news on WordPress.com and the WordPress community.

time4splash

Handmade, tutoriale, unicat, interviuri, sfaturi

Lucy Visinescu's Blog

Informatii si sfaturi despre dinti si nu numai

Fara sa stie, ingeri...

Unii au gazduit, fara sa stie, pe ingeri (Evrei 13:2)

TAG Toys

Stimulating Intelligence During the First Years of Life

Aventuri în Ouzoland (Miorițaland)

După opt ani de trai și viață pe malul mării, m-am întors la Timișoara. Am plecat 1, am venit 3.

ursuleți năzdrăvani

frânturi din viață

Copilăria noastră frumoasă / Our Beautiful Childhood

curiozităţile şi strădaniile unei mame în secolul XXI

Lilutesa

curiozităţile şi strădaniile unei mame în secolul XXI

Cristian Lisandru

festina lente - prin(tre) cuvinte, gânduri, mirări...

TED Blog

The TED Blog shares interesting news about TED, TED Talks video, the TED Prize and more.

doua fete cucuiete

cum ne petrecem timpul

Blogul Mamei (Începătoare)

Pășiți în lumea plină de culori a copilăriei

Lecturi si Arome

retete simple pentru oameni simpli

Claudette Bazar

de toate, amestecate

Regina Buburuza

E bine sa lasi in urma ta si altceva in afara de un schelet. Chiar si un pamflet.

Caiet pentru şcoala de...acasă

Joacă, şcoală şi terapie...acasă

%d blogeri au apreciat asta: