Dacă plouă, dacă ninge, dacă ţi-e puiul răcit sau înfometat, reţeta asta, veche de când lumea, nu va da greş niciodată. Am scris-o aici pentru că, de fiecare dată când sunt în pană de idei, mă reîntorc la origini, la ce e mai simplu şi mai la îndemână: la supa de legume. Iar aici, ingredientele sunt cu ce ai la indemână: un morcov, o ceapă sau un fir de praz, două-trei felii de ţelină, o rădăcină de păstârnac, un cartof, orice ai la indemână prin cămară. Secretul constă în perpelirea în puţin unt sau ulei a cepei, cât să mai aibă „o leacă” de glorie în ea, după care să îi dai voie să se bălăcească bine în supă de pui, dacă ai făcut bine şi ţi-ai pus deoparte de la ultima ciorbă, dacă nu, e binevenită şi sfânta apă. Când toată zeama asta lunga dă în clocot, fă bine şi descotoroseste-te de legumele tocate aşa, în dorul lelii, că nu e concurs de tocat mărunt şi nici timp că plânge odorul pe la colţurile casei şi cam după ce-ai tras o mică halcă cu ăla micu’, verifică dacă intră furculiţa în ele. Căci de stă prea mult, poţi să zici că mănânci degeaba, dacă stă prea puţin, strici blenderul. Da, cu el vei avea de-a face căci el îşi bagă coada şi-ţi face toată treaba, până nu mai scapă nici o bucată de legumă cât de mică. Toată crema asta merită acum ridicată la rang de mâncare numai după ce şi-a primit darurile: nepreţuita sare şi nobilul piper proapăt râşnit. Un dram e suficient dacă din bucate se va îndestula şi un copil. Cine-i mare să-şi mai adauge după placul inimii sau al gurii.
La crutoane e de povestit mai puţin: ocheşte nişte felii de pâine, cu cât mai neagră de supărare cu atât mai bine, şi fă-le şi lor un tratament asemeni cepei, dar într-o tigaie mai întinsă, până se rumenesc uşor pe ambele părţi. Dă-le voie să-şi lase din preamultul de grăsime pe un prosop de hârtie, trece un cuţit prin ele ca să se înmoaie mai repede. Pentru cei cu inima slabă, câteva minute uitate la cuptor cu foc domol îşi vor face treaba.
Pune un polonic-două din supa asta într-un castron, iar dacă ai puţin iaurt sau smântână, încoronează-l, turnând un fir subţire în cercuri şi cu o scobitoare trage nişte linii înspre şi dinspre marginea castronului. La urmă, ca nişte pietre nestemate, aşază crutoanele pe margine ca să lase pofticioşilor gura apă şi să nu mai zăbovească prin alte părţi, că supa asta te scoate din adormire şi-ţi mângâie simţurile ca o catifea scumpă.
De ţi-a plăcut mâncarea…sau de nu, de-i lipseşte ceva sau e ceva în plus, spune-mi, rogu-te, ca să mă înţelepţesc şi eu. Apoi dă de ştire la lume că nu e nici o taină de ţinut.
Poftă mare!
Era să uit de voinicul pătrunjel, faima supelor şi a ciorbelor, plin de vitamină, din aceea de dă cu răceala de pământ. Numaidecât crud să fie, pus înainte de a zăpăci legumele cu blenderul sau, pentru cei cu fineţuri, tocat mărunt şi asezat în castron.
smartbabyfilip 